Vârstnicii giurgiuveni, invitaţi să vină cu propuneri pentru viitoarea guvernare

În acest sens, au fost organizate, marţi, 13 septembrie, în localităţile Ogrezeni şi Mihăileşti, întâlniri între pensionarii social-democraţi şi liderii lor de la Giurgiu, respectiv Bucureşti. Preşedintele Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi(OPSD) din România, Ion Popa, a venit în judeţul menţionat la invitaţia colegului său, liderul OPSD Giurgiu, Dan Cristescu.

Atât la Ogrezeni, cât şi la Mihăileşti au luat parte la discuţii şi primarii Jean Jipa, respectiv Mihai Dobre. Şi edilii, dar mai ales pensionarii giurgiuveni, foşti profesori, militari sau doar fermieri, i-au prezentat lui Ion Popa problemele cu care se confruntă, dar au venit şi cu soluţii la situaţii general valabile în România.

„Preşedintele nostru, Liviu Dragnea, doreşte să mergem în toate judeţele şi să stăm de vorbă cu oamenii. El spune că nu este de ajuns să discute teme majore doar cu specialiştii PSD, ci vrea să afle păreri, propuneri pentru programul nostru de guvernare, dar şi care sunt problemele cu care se confruntă oamenii din teritoriu”, le-a spus pensionarilor PSD Ion Popa.

La rândul său, liderul OPSD Giurgiu, Dan Cristescu, le-a mulţumit seniorilor pentru tot sprijinul acordat formaţiunii politice, în toate campaniile electorale.

“Vrem să vă mulţumim dumneavoastră pentru că sunteţi mereu alături de noi! De asemenea, dorim să aflăm care sunt problemele cu care vă confruntaţi, dar şi ce idei aveţi pentru întregirea programului de guvernare PSD”, le-a transmis celor din Ogrezeni şi Mihăileşti, Dan Cristescu.

Vârstnicii social-democraţi au dezbătut, aşadar, teme precum impozitarea pensiilor, gratuitatea la mijloacele de transport în comun, retrocedări, dar au prezentat şi câteva măsuri politice pe care cred ei că ar trebui să le adopte PSD pentru a câştiga alegerile parlamentare.

 

Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.