Trei accidente grave, într-o singură zi, la Giurgiu

Vinerea neagră, pe 11 august, la Giurgiu. O persoană a murit şi alte şase au fost rănite în trei accidente rutiere.

Primul eveniment s-a petrecut în jurul orei 07.20, la intersecţia Joiţa-Ghionea. Pompierii giurgiuveni au scos dintre fiarele contorsionate o victimă aflată în stare foarte gravă. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 47 de ani, care a murit, ulterior, la spital.

În acelaşi accident, au mai fost rănite două persoane. Pentru una dintre acestea a fost nevoie de intervenţia elicopterului SMURD.

Cel de-al doilea accident a avut loc în jurul orei 07.55, în municipiul Giurgiu, în zona 4 Pietre. Un taxi a intrat într-un alt autoturism, dar, din fericire, în acest caz, nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.

Al treilea eveniment rutier s-a petrecut la miezul nopţii. Un Duster a intrat în plin într-o maşină de Poliţie. Martorii spun că şoferul maşinii de Poliţie ar fi depăşit linia continuă. Cei doi oameni ai legii au fost grav răniţi şi, ar fi vorba despre şeful de post de la Hotarele şi un alt poliţist din localitatea menţionată.

În toate cazurile se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentelor.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.