„Trădătorii” din PNL Giurgiu au dus la rezultatul dezastruos, crede Gheorghe Ştefan

Preşedintele PNL Giurgiu, alături de candidatul la Senat, Dan Vlaicu, au susţinut miercuri, 14 decembrie, o conferinţă de presă.

În timp ce Vlaicu a declarat că trebuie depăşit momentul cu maturitate şi a opinat că PNL Giurgiu trebuie să se reformeze din temelii, Gheorghe Ştefan a criticat dur pe unii dintre colegii săi, fără să facă vreo nominalizare.

Astfel, el a spus că a pierdut mandatul din cauza „trădătorilor”, dar şi pentru că mesajul impus de la centru nu ar fi fost unul bun. Este vorba, desigur, despre susţinerea lui Dacian Cioloş. „Când mă întâlneam cu lumea şi le dădeam materiale electorale, mă întrebau, dar cine candidează, tu sau Ciolos?”, a spus Ştefan.

De asemenea, el a spus că va fi făcută o analiză a activităţii unora dintre consilierii locali şi judeţeni, după campania pentru parlamentare.

„În perioada campaniei am văzut cine a făcut campanie într-un picior, cine stătea doar o oră şi dispărea. Avem zone în care consilierii municipali responsabili au scos scoruri dezastruoase şi cred că fiecare trebuie să dea explicaţii(…). Vom face o analiză la rece, vom avea o şedinţă(…). Am cunoscut şi oameni care au mers la mai multe capete, neserioşi care au avut avantaje din acest joc”, a spus, printre altele Gheorghe Ştefan.

Întrebat dacă va demisiona, el a dat de înţeles că nu, cel puţin nu până vor fi rezolvate situaţiile fianciare de la locale. Totodată, Gheorghe Ştefan a mai spus că el consideră că nu a greşit cu nimic, ca lider al PNL Giurgiu, şi că a muncit foarte mult în campanie.

 

Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.