Teatrul, în prim-planul vieţii cotidiene giurgiuvene

Lucrările de investiţii la Teatrul „Tudor Vianu”, începute în urmă cu circa jumătate de an, şi finanţate cu fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean, au fost finalizate. La timp. Adică, la timp şi pentru debutul noii stagiuni, dar şi pentru cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor Dunărene.

Festivitatea de inaugurare a lucrărilor şi deschiderea Festivalului au avut loc în aceeaşi zi, respectiv marţi, 11 octombrie.

Mai întâi, la prânz, reprezentanţii autorităţilor publice locale, alături de cei din conducerea Teatrului „Tudor Vianu” au tăiat panglica inaugurală şi au vizitat toate încăperile reabilitate şi modernizare: de la sala mare, sala fostă Cafenea, sala mică şi aşa mai departe.

În cadrul acestor investiţii au fost realizate inclusiv „lărgirea” scenelor, achiziţionarea de mobilier nou, evident înlocuirea reţelelor electrice, montarea sistemului de aer condiţionat.

Fiecare modificare în parte a fost prezentată oaspeţilor de către managerul Teatrului, Cosmin Creţu. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Mina, a dat asigurări că investiţiile vor continua. „Este o investiţie importantă pentru noi toţi, pentru copii, tineri şi adulţi. Teatrul înseamnă o educare a copiilor noştri în spiritul culturii, al frumosului. Mă bucur că a fost realizată această investiţie, că Teatrul şi-a redeschis porţile şi vă dau asigurări că investiţiile noastre, ale Consiliului Judeţean, nu se vor opri aici. Am prezentat, în urmă cu ceva vreme, o machetă a unui proiect realizat inclusiv pentru exteriorul clădirii. Vom avea o întâlnire, curând, cu arhitectul care a realizat proiectul şi sper să-l punem în practică. Până atunci, vă invităm pe dumneavoastră, giurgiuveni, să veniţi la teatru, vom fi şi noi la spectacole!”, a declarat Mina.

În a doua parte a zilei, mai exact de la ora 20.00, din nou reprezentanţii autorităţilor publice locale, şefi ai altor instituţii, oameni simpli, tineri şi iubitori ai artei teatrale au participat la deschiderea oficială a Festivalului Teatrelor Dunărene.

Cu această ocazie, aşa cum este tradiţia, trofeul festivalului a fost înmânat de către Cosmin Creţu şefului de la judeţ, Marian Mina.trofeu-3

După acest moment, cei prezenţi au urmărit un spectacol- premieră pentru Giurgiu, adică unul de teatru-dans, „O poveste salsa”, prezentată de Teatrul din Giurgiu.

Iată programul următoarelor zile de festival:

Miercuri, 12 octombrie

„Ian Bibian”- 11.00

Teatrul de Păpuşi Ruse

 

„20 de minute cu îngerul”- 18.30

Teatrul „Jean Bart” Tulcea

„Şantaj”- 20.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

 

Joi, 13 octombrie

„Clasa veselă”- 11.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

„Buzunarul cu pâine”- 20.00

Teatrul „Fani Tardini” Galaţi

 

Vineri, 14 octombrie

„Cutia cu poveşti”- 10.00

Teatrul „Sterija” Vârşeţ

„Trei fraţi gemeni veneţieni”-18.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

„În bătrânul sat de la capătul lumii”- 20.00

Teatrul Dramatic şi de Păpuşi Silistra

 

Cătălina SFETCU

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.