Social-democraţii giurgiuveni au prezentat cele mai recent lansate Programe de Guvernare ale formaţiunii politice

Vicepreşedinte al PSD Giurgiu Răzvan Cuc şi mai tânărul coleg Cosmin Lazăr(consilier judeţean), ambii candidaţi la funcţia de deputat, le-au vorbit jurnaliştilor giurgiuveni joi, 17 noiembrie, despre toate măsurile cuprinse în Programul PSD pentru Mediul de Afaceri, respectiv Programul PSD pentru Tineret.

„Prin toate aceste obiective prezentate ne propunem întărirea clasei de mijloc, deoarece acum avem mari discrepanţe între clasele sociale. Ne dorim ca măsurile propuse să fie implementate odată cu finalizarea alegerilor din 11 decembrie şi revenirea PSD alături de aliaţii politici la cârma ţării. Consider că este un program ambiţios, realist, lucrat de specialişti ai PSD, dar cu sprijinul reprezentanţilor mediului de afaceri, este un know-how adus laolaltă şi care propune soluţii concrete pentru toate problemele din acest segment”, a spus Răzvan Cuc despre Programul pentru Mediul de Afaceri.dsc_0010

La rândul său, Cosmin Lazăr a spus că, în opinia sa, PSD propune pentru tineret un program coerent şi care pleacă de o realitate socială. „Este un program responsabil şi care îmi dă speranţa că există posibilitatea să ne dezvoltăm. Ne dorim, aşadar, mai mulţi tineri în clasa de mijloc”, a subliniat Lazăr.dsc_0022

Printre măsurile de dezvoltare a IMM-urilor, se numără înfiinţarea Ministerului IMM-urilor, Antreprenoriatului şi Turismului, plata exclusiv online a obligaţiilor fiscale- până în decembrie 2018, reducerea la jumătate a numărului de taxe până la 1 ianuarie 2018, înfiinţarea unui departament guvernamental pentru analizarea şi propunerea de măsuri pentru creşterea indicatorilor de competitivitate.

În ceea ce priveşte Programul PSD pentru tineri, printre măsurile cuprinse acolo sunt: alocaţii pentru finalizarea studiilor, alocaţii pentru terminarea gimnaziului, burse profesionale, spriin pentru continuarea studiilor de către tinerii din familii sărace, garantarea salariului de încadrare în primii ani de muncă pentru tinerii licenţiaţi, subvenţii pentru chirii şi deplasare pentru păstrarea în ţară a tinerilor profesionişti, : construcţia şi utilizarea eficientă a locuinţelor sociale, programul Centre pentru familie, un program  naţional pentru tineri cu subvenţionarea chiriei, dar şi credite avantajoase pentru cursuri, chirii sau avans la casă.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.