S-a dublat numărul copiilor giurgiuveni pentru care au fost instituite măsuri de protecţie specială

În anul 2016, în judeţul Giurgiu au fost instituite măsuri de protecţie specială (plasament) pentru 118 copii, număr dublu comparativ cu anul 2015, când au fost preluaţi în sistemul de protecţie specială 59 copii, anunţă reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu.

Conform sursei citate, anul trecut, pentru 41 de copii au fost instituite măsuri de plasament la rude sau familii substitutive- persoane din reţeaua socială a copilului-, pentru 27 copii au fost instituite măsuri de plasament la asistenţi maternali profesionişti iar pentru 50 de copii au fost instituite măsuri de plasament în centrul de primire în regim de urgenţă şi în case de tip famililial.

„Măsurile de protecţie specială au fost instituite prin hotărâri ale Comisiei pentru Protecţia Copilului Giurgiu (în situaţiile în care a existat acordul părinţilor iar minorii nu puteau fi lăsaţi în grija părinţilor din motive neimputabile acestora), fie prin hotărâri ale instanţei judecătoreşti (în situaţii precum cele de neglijare a copiilor de către părinţii lor). Numărul copiilor  pentru care au fost instituite măsuri de protecţie specială (plasament) în anul 2016 este mai mare comparativ cu  anul  2015 (59 copii) şi  anul 2014 (97 copii)”, se arată într-un comunicat transmis de DGASPC Giurgiu.

„Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede că  autorităţile locale  trebuie să acorde să realizeze  activităţi de prevenire a separării copiilor de familie şi să acorde sprijin părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor  şi îndeplinirea obligaţiilor ce le revin faţă de copii. Din păcate, nu în toate cazurile autorităţile locale iau  măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copiilor de părinţii lor şi astfel se ajunge în situaţia de a fi necesară instituirea unor măsuri de protecţie specială pentru copii”, spune şi şeful Complexului de Servicii Sociale Giurgiu, Monica Lăceanu.

 

One Comment

  1. Pingback: S-a dublat numărul copiilor giurgiuveni pentru care au fost instituite măsuri de protecţie specială | www.giurgiuonline.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.