Protecţia Copilului: Părinţii au obligaţia să anunţe primăria din localitatea de domiciliu dacă pleacă să muncească afară

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă  Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu au transmis vineri, 23 septembrie, o informare cu privire la tot ceea ce trebuie să ştie cei care au copii şi vor să plece să lucreze în străinătate.

„Din datele transmise trimestrial de autorităţile locale către Direcţia Generală de Asistenţă  Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, reiese că în prezent, în judeţul Giurgiu, sunt 260 copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Întrucât aceaste date centralizate nu reflectă situaţia reală, este necesar ca părinţii să cunoască obligaţia pe care o au de a anunţa primaria din localitatea de domiciliu cu privire la plecarea lor la muncă în străinătate. Totodată, este necesar ca reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială să informeze părintele interesat cu privire la procedura de delegare a drepturilor părinteşti (pe durata absenţei din ţară) şi cu privire la modelul orientativ de cerere adresată instanţei; este necesar  de asemenea ca părintele să fie îndrumat în completarea acestei cereri şi să îi fie prezentată lista documentelor care trebuie depuse la judecătoria competentă teritorial, pentru a fi  evitată astfel prelungirea termenului în care instanţa judecătorească se va pronunţa în ceea ce priveşte delegarea drepturilor părinteşti pe durata plecării părinţilor la muncă în străinătate”, spune Denisa Cristescu – consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

 

În vederea reglementării situaţiei copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a transmis, în cursul acestei luni, informări către toate primăriile din judeţul Giurgiu, prin care au fost făcute precizări cu privire la realizarea procedurii de delegare a autorităţii părinteşti de către părinţii  aflaţi în această situaţie, pe durata absenţei lor din ţară.

Procedura este aplicabilă în situaţia în care ambii părinţi sau părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul urmează să plece la muncă în străinătate.

 

Informările transmise către primăriile din judeţ conţin în mod explicit etapele procedurii de delegare a drepturilor părinteşti, precum şi o serie de formulare referitoare la notificarea care trebuie depusă de părinte la primăria de domiciliu,  cererea  adresată judecătoriei competente teritorial privind delegarea drepturilor părinteşti pe durata absenţei părinţilor, precum şi lista documentelor necesare a fi incluse în dosarul transmis instanţei în vederea nominalizării persoanei care va asigura creşterea şi îngijirea copilului pe durata absenţei părinţilor din ţară.

 

Astfel, notificarea către serviciul public de asistenţă socială din cadrul primăriei din localitatea de domiciliu poate fi depusă de către părintele interesat direct la sediul Primăriei sau poate fi transmisă prin e- mail, fax, poştă, curier.

După primirea notificării, instrumentarea cazului de către serviciul public de asistenţă socială este importantă pentru evitarea pe viitor a situaţiilor în care procedura de delegare a autorităţii părinteşti nu este finalizată, limitându-se doar la notificarea primăriei, notificare care nu are nicio valoare juridică în sine, procedura fiind definitivată doar de instanţa de judecată. De aceea, reprezentanţii primăriei  vor efectua o anchetă socială la domiciliul persoanei la care copilul va locui în perioada plecării părinţilor în străinătate, document care va fi inclus în dosarul care va fi transmis instanţei judecătoreşti.

După notificarea primăriei de domiciliu de către părintele interesat, înaintarea actelor la instanţă  (judecătoria competentă teritorial) se poate face atât  de către  părinte sau altă persoană interesată cât şi de către  serviciul public de asistenţă socială (Primăria din localitatea de domiciliu).

Recomandările privind procedura  de delegare a autorităţii părinteşti pe durata absenţei părinţilor au fost transmise primăriilor de către D.G.A.S.P.C. Giurgiu la   solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care este partener în cadrul proiectului Protecţie şi educaţie pentru copiii  afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate a părinţilor, prin centre de zi, implementat de Organizaţia Salvaţi Copiii, în perioada 1 ianuarie 2015- 30 septembrie 2017.

Compartimentul Relatii cu Mass-media al DGASPC Giurgiu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.