Petrecere pe cinste, de Ziua Persoanelor Vârstnice, la Giurgiu

Peste 200 de pensionari giurgiuveni au participat, duminică, 8 octombrie, la petrecerea organizată pentru ei de către conducerea Asociației Județene „Clubul Pensionarilor Giurgiuveni”.

Evenimentul a fost găzduit, ca în fiecare an de când este organizat, de Cantina de Ajutor Social din municipiu. Invitați speciali ai vârstnicilor au fost senatorii Niculae Bădălău și Cristian Marciu, deputatul Cristina Elena Dinu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, primarul municipiului, Nicolae Barbu și lideri ai structurilor PSD Giurgiu.

Președintele Clubului Pensionarilor Giurgiuveni, Florea Cornea, le-a mulțumit autorităților pentru sprijin și tuturor pentru prezență.

„Vă urez sănătate, fericire, ani mulți de acum înainte alături de cei dragi. Să rămânem cât mai multe vreme utili familiilor noastre, dar și societății din care facem parte, a precizat Cornea”.

Senatorul giurgiuvean Niculae Bădălău le-a spus pensionarilor giurgiuveni că s-a străduit să nu rateze participarea la eveniment pentru a le mulțumi acestora.

„Indiferent de program, m-am străduit să nu ratez evenimentul, deoarece doresc în primul rând să vă spun La Mulți Ani și să vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru noi. În același timp, principala noastră preocupare este ca, prin Programul de Guvernare să rezolvăm inclusiv inechitățile cu care vă confruntați. Avem legea salarizării, lucrăm acum la cea a pensiilor și sunt convins că rezultatele vor fi mulțumitoare. Vă mulțumesc din nou și pentru că, personal, de 27 de ani de când sunt în PSD, m-am bazat mereu pe dumneavoastră. Reprezentați categoria cea mai serioasă și implicată”, a completat președintele executiv al PSD central.

A luat cuvântul și președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, unul dintre cei care, alături de colegii din CJ Giurgiu, a sprijinit desfășurarea evenimentului menționat.

„Ziua Persoanelor Vârstnice este un nou prilej pentru a vă fi recunoscute meritele, contribuția dumneavoastră la tot ce înseamnă comunitatea noastră, societatea noastră. Vă urez din nou La Mulți Ani și vă asigur de respectul și de întreaga mea apreciere. De asemenea, trebuie să știți că ușile Consiliului Județean, dar și cele ale PSD Giurgiu vă vor fi întotdeauna deschise”, a declarat Mina.

Și deputatul Elena Dinu le-a mulțumit organizatorilor pentru invitație și a reamintit faptul că vârsta este doar o stare de spirit. „Cunosc persoane cu ani mulți de viață, dar plini de vitalitate, cunosc și tineri lipsiți parcă de… tinerețe. Prin prezența mea aici, doresc să vă aduc omagiile cuvenite și să vă asigur că vom face, noi, cei mai tineri, dar în poziții de decizie, tot ce depinde de noi pentru a vă fi respectate drepturile. Pentru un sistem sanitar și social modern, pentru răsplata meritată după o viață întragă de muncă”, a subliniat Dinu.

La rândul său, senatorul Cristian Marciu a declarat că, alături de colegii săi din Parlament, va face tot ce este posibil pentru ca viața tuturor giurgiuvenilor să fie mai bună. „Vă doresc din tot sufletul celor prezenți, dar și celor de acasă, multă sănătate, doar bucurii și vă asigur că noi, cei pe care i-ați trimis în Parlament, nu vă vom dezamăgi!”, a precizat Cristian Marciu.

După discursuri, toți cei prezenți au servit bucate pregătite cu pricepere de bucătăresele Cantinei din Giurgiu și s-au distrat pe cinste până seara târziu.

Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.