Parcul Alei din Giurgiu, luminat de „gulguţele” cercetaşilor

Au muncit ore bune ca să confecţioneze „gulguţele” din hârtie în care au aşezat lumânări pe care le-au aprins, ulterior, ca să lumineze atât de frumos Parcul Alei din municipiu.

Cercetaşii giurgiuveni au organizat şi desfăşurat sâmbătă, 29 iulie, „Festivalul Luminii”, ajuns la nivel naţional la cea de-a XIII-a ediţie. La Giurgiu, a fost al patrulea an consecutiv în care cercetaşii au transformat un parc într-un loc de joacă, de relaxare.

De altfel, sâmbătă seara, locul cu pricina a devenit neîncăpător pentru sutele de giurgiuveni de toate vârstele care au mers acolo ca să vadă luminiţele gulguţelor amplasate de-a lungul tuturor aleilor.

De asemenea, cercetaşii au pus şi un panou pe care giurgiuvenii puteau lăsa bileţele în care să scrie de ce sunt fericiţi, dar au stabilit şi marcat şi un loc special de jocuri pentru copii.

Festivalul Luminii este un prilej de relaxare și de bucurie, iar pentru cercetași este o bună ocazie de a se dezvolta.

Cătălina Sfetcu

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.