Mâncăruri, muzică şi dansuri tradiţionale din mai multe ţări, de Ziua Europeană la Limbilor Străine

Elevii Colegiului Naţional „Ion Maiorescu” din Giurgiu au participat sâmbătă, 23 septembrie, la cea de-a VIII-a ediţie a unei activităţi speciale denumite ,,Sprechen you Francais”.

Potrivit organizatorilor, elevii și cadrele didactice au marcat acest eveniment prin programe cultural-artistice în care au descoperit culturi și tradiții noi și au putut conștientiza importanța cunoșterii mai multor limbi străine.

„Elevii au fost vizitați și de un oaspete de onoare în persoana Excelenței Sale Scott A. Reese, Atașat Cultural al Ambasadei Statelor Unite la București.

Acesta a participat la eveniment și a purtat discuții cu elevii pe teme de interes general, încheind cu o invitație pentru elevii Colegiului de a vizita sediul Ambasadei Statelor Unite din București în aprile 2018.

Acțiunea s-a încheiat cu degustarea unor produse tradiționale pregătite de elevi, specifice unor țări din Uniunea Europeană precum: Franța, Germania, Grecia dar și altor țări care nu fac parte din Uniune precum America, Anglia sau China”, a transmis presei locale unul dintre profesorii coordonatori, preot Tudor Georgian.

C.S.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.