Japonezii de la ISC au donat din nou bani pentru aparatură Spitalului Judeţean Giurgiu

 

Colaborarea dintre Fundaţia Ito Supporting Comity(ISC) din Japonia şi Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu a început în 2013, când unitatea sanitară a primit de la japonezi 14.000 de euro. Cu aceşti bani a fost dotată secţia de Pediatrie a SJU.

În decembrie anul trecut, alte aproape 12.000 de euro au fost donate de către japonezi iar un protocol în acest sens a fost semnat la debutul lunii menţionate de către managerul de atunci, actual deputat de Giurgiu Elena Dinu.

Marţi, 24 ianuarie, a fost organizată o ceremonie de înmânare a protocolului, eveniment la care au participat opt reprezentanţi ai ISC, cei din actuala conducere interimară a SJU, dar şi Elena Dinu.

„Doresc să vă mulţumesc în numele tuturor colegilor pentru că din nou v-aţi îndreptat atenţia către Spitalul Judeţean Giurgiu. Suntem bucuroşi să vă avem aici şi sper că această colaborare să continue şi, cu sprijinul dumneavoastră, să putem contribui la dotarea cu aparatură a mai multor secţii, aparatură de care aveam mare nevoie”, a spus Elena Dinu.

La fel de onoraţi de colaborare s-au declarat şi japonezii de la ISC.

„Şi noi suntem bucuroşi că am reuşit să ajungem aici. Am înţeles că unitatea sanitară deserveşte în mare parte oameni fără posibilităţi materiale, că sunteţi un mare sprijin pentru mare parte din populaţia judeţului. Tocmai de aceea, noi suntem recunoscători că ne permiteţi să vă oferim acest sprijin pentru o activitate atât de importantă. Ne imaginăm eforturile pe care le faceţi, ca medici, în condiţii nu tocmai uşoare, dar vă rugăm să continuaţi ceea ce aţi început pentru pacienţii care au atâta nevoie de dumneavoastră!”, a spus directorul Kazuo Kishida.

Japonezii de la ISC au primit daruri simbolice din partea Spitalului Giurgiu şi au vizitat secţia de Pediatrie, acolo unde au putut vedea ceea ce a fost achiziţionat anterior cu fondurile de la ei.

 

Cătălina Sfetcu

One Comment

  1. Pingback: Japonezii de la ISC au donat din nou bani pentru aparatură Spitalului Judeţean Giurgiu | www.giurgiuonline.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.