GALERIE FOTO: Spectacolele de Zilele Municipiului au scos sute de giurgiuveni „în stradă”

Trei zile de distracţie pe cinste, cu muzică din toate genurile, dar şi cu spectacole de dans, cu unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti locali şi naţionali. Zilele Municipiului Giurgiu, sărbătoare desfăşurată între 21 şi 23 aprilie, au fost şi anul acesta un succes, reunind în Piaţa din faţa Teatrului „Tudor Vianu” sute de giurgiuveni, în fiecare seară.

Oamenii au mers să asculte interpreţii preferaţi, dar au şi putut să mănânce bunătăţi pregătite pe grătarele din apropiere, să cumpere suveniruri, articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte, dulciuri ori jucării.

În prima seară, vineri, 21 aprilie, au urcat pe scenă dansatori de la Asociaţia culturală „Floria Art” şi Asociatia Hobby Dance iar apoi spectatorii au urmărit un show susţinut de Ansamblul folcloric „Doina Dunării”, urmat de recitalurile următorilor interpreţi: Reta Baltag, Natalia Albu, Iulian Urlea, Constantin Măgureanu, Maria Văduva, Saveta Bogdan, Ioan Chirilă, Daniela Condurache.

Sâmbătă, 22 aprilie, după un spectacol al dansatorilor de la Asociaţia „Millenium”, au cântat pentru giurgiuveni Daggu Project, Mike Godoroja & Blue Spirit,Proconsul, Trupa Pact(Leo Iorga &Adi Ordean) şi Lora.

Ziua Municipiului Giurgiu, respectiv 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată, în premieră, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”, încă în construcţie, aflată la intrarea în municipiu.

Au asistat la ceremonialul religios parlamentari de Giurgiu, senatorii Niculae Bădălău şi Cristian Marciu, deputatul Alexandru Andrei, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, oaspeţi bulgari, consilieri locali şi judeţeni giurgiuveni. De asemenea, au venit din oraş zeci de giurgiuveni de toate vârstele. Slujba a început la ora 09.00 şi s-a încheiat în jurul orei 13.00. După predica Episcopului Ambrozie, Prea Sfinţia Sa a oferit oficialităţilor daruri bisericeşti, iar copiii aflaţi la slubă s-au împărtăşit.

Ziua a continuat cu spectacolele din faţa Teatrului, iar duminică, au venit la Giurgiu Matteo,Vescan, Alina Eremia, Irina Rimes, Trupa Zero şi 3 Sud –Est.

Înainte de show-urile acestora, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” a avut loc un concert simfonic.

Pentru Zilele Municipiului, Primăria Giurgiu nu a cheltuit bani din bugetul local, ci au fost sponsorizări, o licitaţie aferentă, iar câştigătorul acesteia şi-a recuperat investiţia din vânzările de alimente de la tarabele amenajate în apropierea scenei.

 

Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.