Crosul Giurgiu-Ruse: Câştigătorul a parcurs 15 kilometri în doar 45 de minute

250 de sportivi, profesionişti şi amatori, femei şi bărbaţi de diferite vârste, au luat startul în cadrul competiţiei desfăşurate în premieră în zona noastră, sâmbătă, 24 septembrie. 

Concursul “Free Spirit Run” a început la ora 11.00, din faţa Turnului cu Ceasornic din municipiul Giurgiu. Startul a fost dat de către primarul Nicolae Barbu. “Este un eveniment sportiv important pentru Giurgiu şi Ruse, ne bucurăm că putem fi parteneri şi în asemenea manifestări. De asemenea, mă bucură numărul mare de concurenţi cărora le doresc succes!”, a transmis Barbu.

Au alergat din Giurgiu, pe Podul Prieteniei, Bulevardul Tutrakan şi până în centrul oraşului Ruse sportivi sau amatori din România, Bulgaria, Franţa, Japonia şi Statele Unite ale Americii.

Primul care a trecut linia de sosire, după 45 de minute de la start, a fost Ahmed Nasaf, participant la Jocurile Olimpice de la Rio. “Cursa a fost frumoasă, nu foarte uşoară, dar cu un traseu bine ales. Mi-a făcut plăcere să fiu aici”, a zis presei Nasaf.dsc_0046

El a fost urmat de băcăuanul Alexandru Soare, la o distanţă de câteva secunde.

“Îi felicit pe organizatori! A fost o cursă frumoasă. Chiar dacă nu am câştigat, consider că este un rezultat foarte bun”, a spus Soare.dsc_0049

Pe locul III s-a clasat Muhamed El Mounim. Şi el a spus jurnaliştilor că s-a simţit excelent, că a fost o cursă frumoasă, cu un traseu pe măsură şi că se bucură că a auzit de la prietenii săi din România despre aceasta.dsc_0053

Pe podium au urcat, de asemenea, trei românce, la categoria “sexul frumos”.

“Eu concurez de obicei la un alt tip de curse, la cross-country. Azi am participat pentru prima dată la o asemenea competiție, iar faptul că am și câștigat nu poate decât să mă bucure”, a spus ocupanta locului I, Ancuţa Bobocel.dsc_0083

Premiile obţinute de câştigători- câte 10 pe fiecare categorie- au constat în bani şi au fost consistente. Adică, cei de pe locul I, de exemplu, au primit câte 600 de euro.

Crosul “Free Spirit Run Giurgiu-Ruse” este organizat de Primăriile Giurgiu, respectiv Ruse, în cadrul programului pe care oraşul vecin îl desfăşoară anul acesta în calitate de Capitală Europeană a Sportului.

Text şi foto: Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.