Cercetaţi, după ce au produs o evaziune fiscală de aproape un milion de lei

Este vorba despre o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Teleorman, şi de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Olt.

Ambii au ajuns în „atenţia” Poliţiei Economice Giurgiu, după ce, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale cu sediul social în comuna Gogoșari, județul Giurgiu (sediul expirat la data de 30.09.2011), în perioada octombrie 2010 – aprilie 2012,

„nu au înregistrat în documentele legale ale societății, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate și au evidențiat operațiuni fictive, prejudiciind bugetul statului cu suma de 906.862 de lei și au declarat fictiv sediul social, în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale”.

Asta au anunţat oamenii legii miercuri, 28 septembrie, printr-un comunicat de presă. Conform sursei citate, administratorii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.