Captură record de petarde, la Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit și confiscat 45.600 cutii cu materiale pirotehnice, în valoare de 4.000 lei, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă în țară fără a deține autorizațiile necesare, anunţă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

„Pe 16.08.2017, ora 06.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul bulgar B.A., în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz în care se aflau 76 baxuri (45.600 cutii) ce conțineau materiale pirotehnice (petarde). Cu ocazia verificărilor specifice efectuate de către polițiștii de frontieră, a rezultat faptul că bărbatul nu deținea autorizații pentru transportul și comercializarea produselor pirotehnice”, se arată într-un comunicat al ITPF Giurgiu.

Conform sursei citate, faţă de cele constatate, cetățeanul bulgar a declarat că urma să le comercializeze pe teritoriul României și nu avea cunoștință de obligativitatea autorizațiilor necesare.

Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Bunurile, în valoare de 4.000 lei și cu o greutate totală de 684 de kg, au fost ridicate în vederea confiscării de către ofițeri din cadrul SPF Giurgiu în vederea continuării cercetărilor.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.