Bilanţ ISU Giurgiu: Peste 6.500 de misiuni desfăşurate de pompierii giurgiuveni, în 2016

Cele mai importante date cuprinse în bilanţul activităţii desfăşurate de pompieri anul trecut au fost prezentate, în cadru oficial, marţi, 14 februarie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Vlaşca” Giurgiu.

 

 

La eveniment au participat zeci de cadre ale ISU, colegi de-ai lor din Poliţie, Jandarmerie, Armată, dar şi invitaţi de la Prefectură, Consiliul Judeţean şi Primăria Giurgiu.

„Avem o excelentă colaborare cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi îi mulţumesc pentru asta preşedintelui Marian Mina. Avem de asemenea o colaborare foarte bună cu ai noştri colegi de la celelalte structuri MAI şi MapN. Întâmplător am pus bilanţul azi, de Ziua Îndrăgostiţilor, dar un lucru este cert, ne iubim foarte mult meseria, o facem din suflet şi cea mai mare bucurie pentru noi este când îi putem ajuta pe oameni (…). Le mulţumesc tuturor colegilor! Un comandant nu poate exista fără oamenii din spatele lui şi, dacă în 2011, când am venit aici, ISU Giurgiu era într-o poziţie nu tocmai normală, eu zic că am ajuns acolo unde merităm şi suntem o instituţie sobră, integră, corectă, profesionistă şi poate chiar mai mult de 100% în slujba oamenilor!”, a spus şeful ISU Giurgiu, colonelul Emil Apostol.

Tot el a prezentat şi bilanţul activităţii iar cei prezenţi au putut urmări şi un film cu imagini din cele mai grele misiuni îndeplinite cu succes de către pompieri.

 „În numele preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, doresc să vă transmit felicitări pentru toate rezultatele obţinute în urma desfăşurării activităţii în 2016. Doresc la rândul meu să felicit toate cadrele ISU Giurgiu, eroii noştri modeşti aflaţi zi de zi în luptă cu focul, cu apa, cu calamităţile pentru a ne salva pe noi. Vă asigur şi eu de întreaga mea susţinere!”, a spus vicepreşedintele CJ Giurgiu, Lucian Corozel.

De asemenea, prefectul Lavinia Crişu le-a mulţumit pompierilor giurgiuveni în primul rând pentru că există. „Ştiu că meseria dumneavoastră implică mult risc şi chiar îi spuneam domnului colonel Apostol, de fiecare dată când era vreo situaţie dificilă, să aibă mare grijă de cei care erau acolo pentru a interveni. Mereu îmi spunea să stau liniştită pentru că oamenii lui sunt pregătiţi şi se vor întoarce cu bine la casele lor! Vă felicit pentru ceea ce faceţi, dar şi pentru că sunteţi o familie, în interiorul ISU Giurgiu, dar şi în MAI!”, a precizat Lavinia Crişu.

Conform datelor statistice înregistrate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) “Vlaşca” al judeţului Giurgiu, în anul 2016 unitatea a fost angrenată în 6.465 de activități (intervenții/recunoașteri/exerciții) desfășurate în zona de competenţă (cu o medie zilnică de aproximativ 18 activități.

Dintre acestea, 4.559 au fost cazuri asistate de S.M.U.R.D. (70% din totalul activităților), 1379 au fost intervenţii ale ISU „ Vlaşca”, SVSU şi/sau SPSU.

În anul 2016, comparativ cu anul precedent, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de intervenții (fără SMURD), de la 836 la 1379 (cu aproximativ 39%).

Cătălina Sfetcu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.