A fost înfiinţată Asociaţia Municipiilor din regiunea Sud-Muntenia iar sediul este la Giurgiu

Primarii din Piteşti, Ploieşti, Slobozia, Călăraşi, Alexandria, Giurgiu şi preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), edilul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, au luat împreună această decizie, joi, 4 august.

Aceasta, în cadrul unei întâlniri de lucru ce s-a desfăşurat la sediul Primăriei Giurgiu. Este vorba, aşadar, despre o structură subordonată AMR şi al cărei preşedinte a fost ales edilul din Giurgiu, Nicolae Barbu.

 

 

„Le mulţumesc tuturor colegilor pentru că au ales municipiul Giurgiu, pentru că au stabilit ca sediul să fie aici şi le mulţumesc mult şi pentru încrederea acordată mie. Îl felicit pe domnul Robert Negoiţă pentru că s-a gândit la descentralizarea AMR pe regiuni. Unele probleme sunt generale, altele diferă în funcţie de zonă şi este foarte greu la o întâlnire cu toate primăriile să poţi să prezinţi situaţia ta. Acum, toate problemele vor fi grupate pe regiuni şi, ulterior transmise la centru!”, a spus, la o conferinţă de presă ulterioară întâlnirii de lucru, Nicolae Barbu.

La rândul său, Robert Negoiţă a declarat, la aceeaşi conferinţă, că pentru ca vocile primarilor din municipiile reşedinţă de judeţ să fie auzite, este nevoie de o structură asociativă puternică. De asemenea, primarul sectorului 3 a prezentat presei giurgiuvene, pe scurt, ceea ce s-a discutat la întâlnirea de joi.

„Administraţia publică locală nu este o chestie simplă. Oamenii au mari aşteptări de la noi şi noi ştim că doar împreună putem fi puternici. Am luat în discuţie, în primul rând, discrepanţele foarte mari între administraţia centrală şi cea locală. Nu este posibil ca un jurist, într-o primărie să ia 1.000 de lei lunar, într-un consiliu judeţean 1.500 lei, 3.000 de lei dacă merge la prefectură şi poate dublu în alte instituţii din Bucureşti! Ne pleacă oamenii din primării, depopulăm instituţiile, rămâne fără oameni buni din pricina acestor diferenţe! Tragem, aşadar, un semnal de alarmă şi le cerem celor care reglementează acest domeniu să ia măsuri pentru că aşa nu se mai poate!”, a spus Robert Negoiţă.

Întrebat cum poate interveni AMR pentru o salarizare unitară pe lângă organele abilitate să ia asemenea măsuri, edilul a spus că, dacă prezentarea unor analize oficiale nu este de ajuns, se poate vorbi chiar de grevă generală.

Tot la întâlnirea de la Giurgiu, primarii din Sud-Muntenia au discutat despre controalele abuzive şi tragerea la răspundere a celor care fac asta.

„Există 30 de instituţii care controlează o primărie. Avem şi aici o problemă esenţială. Cine greşeşte, plăteşte! Noi, ca primărie, asta facem. Dar ce se întâmplă cu cei care ne controlează, greşesc, câştigăm în instanţă şi nu plătesc pentru greşeala lor? Milităm pentru responsabilitate de ambele părţi!”, a mai spus Negoiţă.

Atât el cât şi Barbu au declarat că, de exemplu în privinţa Curţii de Conturi, pe aceeaşi speţă, sunt date decizii complet diferite pentru fiecare primărie în parte.

„Curtea de Conturi. La Giurgiu zice ceva, la Călăraşi altceva, la Alexandria complet altceva. Nu au coerenţă! Nu există niciun exemplu de bună-practică. Vrem să ştim şi noi care-i varianta corectă, legile se bat cap în cap!”, a mai spus Robert Negoiţă.

Cătălina Sfetcunegoita-si-barbu-1

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.