12.000 de misiuni şi mii de amenzi date de jandarmii giurgiuveni, în 2016

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi(IJJ) Giurgiu au prezentat joi, 19 ianuarie, bilanţul activităţii desfăşurate anul trecut.

Conform datelor puse la dispoziţia presei, în 2016, au fost executate peste 12.000 de misiuni de ordine publică, în creștere cu 62% față de anul 2015.

Dintre acestea, peste 9.000 au fost misiuni de menţinere în sistem integrat a ordinii publice.

Tot în 2016, jandarmii au aplicat 1.480 de sancţiuni contravenţionale, în creștere cu aproximativ 7% față de anul 2015.

Dintre acestea, 741 au fost amenzi contravenţionale în valoare de peste 260.000 lei, iar 739 avertismente scrise.

„Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, desfăşurarea unor activităţi comerciale ilicite, nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic, la regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, pe timpul competiţiilor sportive, precum și pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul organizării adunărilor publice”, este precizat în datele IJJ Giurgiu.

Tot în perioada analizată, au fost constatate 93 de infracţiuni, în scădere cu 35% faţă de anul 2015.

 

C.S.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.